Portalul pentru Proiecte Investiționale Europene (EIPP)

Portalul pentru Proiecte Investiționale Europene (EIPP) este o platformă online care dă posibilitatea promotorilor cu baza în UE să găsească investitori potențiali din întreaga lume.

 

https://pbs.twimg.com/media/CZ6NKu4WwAETyDh.jpg

 

Ce poate să ofere acest portal?

- fiind portalul central al proiectelor investiționale din Europa, înregistrarea în EIPP va crește vizibilitatea proiectului dumneavoastră
- publicarea proiectelor dvs. vă oferă acces la o rețea amplă de investitori, consultanți și servicii de sfătuire care vă pot ajuta să vă structurați și finanțați proiectul
- oferă posibilitatea de a găsi investitori din întreaga lume, care vă vor ajuta în a materializa planul dvs.

Cum puteți să vă înregistrați proiectul pe EIPP?

- EIPP este în faza de pre-lansare. Dacă doriți să vă trimiteți proiectul, vă rugăm să completați și să ne trimiteți prin e-mail formularul de proiecte EIPP
- taxa de procesare a depunerii proiectului este de 100 Euro în faza de pre-lansare, și 250 de Euro după aceea. Detaliile de plată vă vor fi trimise după ce primim înscrierea dvs.

Este proiectul meu eligibil pentru EIPP?

Pentru a se califica, proiectele trebuie să fie:

- în valoare de cel puțin 10 milioane de Euro
- să înceapă în termen de trei ani de la depunerea în EIPP
- să fie promovat de o entitate legală publică sau privată dintr-un stat membru UE
- să fie compatibil cu toate legile aplicabile naționale și din UE

Publicarea unui proiect poate fi refuzată din motive legale, reputaționale sau altele.

Când va fi funcțional acest portal?

- EIPP este sub o dezvoltare activă și va fi funcțional la începutul anului 2016
 

 

Despre ... Programul Capitală Europeană a Culturii

Originea Programului
Capitala Europeană a Culturii este o iniţiativă lansată de doamna Melina Mercouri în anul 1983, pe vremea când era ministru al culturii în Grecia. Ea i-a invitat la Atena pe miniștrii culturii din cele zece țări membre ale Comunității Europene şi le-a prezentat proiectul destinat să aducă în prim plan importanţa culturii europene.
Pe scurt, ideea doamnei Melina Mercouri a fost să pună în valoare bogaţia şi diversitatea culturilor europene și a trăsăturilor lor comune, să îmbogăţească cunoștinţele pe care cetățenii europeni le au unii despre alții.
În 1985 Atena devine prima capitală culturală şi încă de la început programul are un succes enorm. Această mare idee europeană, care a evoluat constant în toată această perioadă, este cu atât mai puternică astăzi când Uniunea Europeană numără 28 de țări membre.
Parlamentul European a conferit începând cu anul 1985 titlul de „Capitală Europeană a Culturii” unui oraș cu un patrimoniu artistic și cultural reprezentativ, care se evidențiază prin proiectele sale culturale. În timp, acest eveniment a evoluat fără a pierde din vedere principalul său obiectiv: de a încuraja apartenența la aceeaşi comunitate „europeană”.

În anul 1999 capitalele europene au fost transformate în mod oficial într-o acţiune a Uniunii Europene. S-au stabilit noi criterii şi proceduri de selecţie, s-a elaborat o listă cronologică a statelor membre care indică ordinea în care acestea au dreptul de a găzdui titlul şi a fost creat un juriu european de experţi independenţi pentru a evalua candidaturile. Actul constitutiv îl reprezintă Decizia nr. 1419/1999/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 mai 1999 de stabilire a unei acţiuni comunitare în favoarea evenimentului „Capitala Europeană a Culturii” pentru perioada 2005-2019.

Normele au fost reînnoite în 2006 şi eficacitatea iniţiativei a crescut prin stimularea concurenţei între oraşe şi îmbunătăţirea calităţii ofertelor. Aceste norme noi au introdus măsuri de asistare a oraşelor în pregătirea acestora, inclusiv un proces de monitorizare. Actul normativ este Decizia nr. 1622/2006/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 2006 de stabilire a unei acţiuni comunitare în favoarea evenimentului „Capitală Europeană a Culturii” pentru perioada 2007- 2019.
Competiţia pentru titlu este lansată în prezent cu şase ani în avans pentru a oferi oraşelor timp suficient pentru pregătirea acestora înainte de începerea anului pentru care este acordat titlul.

Citește mai departe: Despre... Programul Capitală Europeană a Culturii

O presedintie asigurata prin rotatie

Președinția Consiliului se asigură prin rotație între statele membre ale UE la fiecare șase luni. În cursul semestrului respectiv, Președinția conduce reuniunile la toate nivelurile în Consiliu, contribuind la asigurarea continuității lucrărilor UE în cadrul Consiliului.

 

Statele membre care dețin Președinția lucrează împreună îndeaproape în grupuri de trei, denumite „triouri”. Acest sistem a fost introdus de Tratatul de la Lisabona în 2009. Trioul stabilește obiective pe termen lung și pregătește o agendă comună, determinând subiectele și aspectele majore care vor fi abordate de Consiliu pentru o perioadă de 18 luni. Pe baza acestui program, fiecare dintre cele 3 țări își pregătește propriul său program, mai detaliat, pentru 6 luni.

Trioul actual este alcătuit din președințiile Țărilor de Jos, Slovaciei și Maltei.