Strategie pentru educatia de înaltă calitate

Comisia a adoptat marți, 30 mai, noi inițiative privind învățământul școlar și superior. Obiectivul lor general este de a ajuta statele membre să asigure o educație de înaltă calitate, favorabilă incluziunii pentru toți tinerii. Astfel, aceștia vor dobândi cunoștințele și competențele necesare pentru a participa pe deplin la viața societății, pentru a fi în măsură să răspundă la noile oportunități și provocări determinate, de exemplu, de globalizare și de revoluția tehnologică, precum și de a-și adapta educația la necesitățile de pe piața muncii.

https://cdn.pixabay.com/photo/2014/11/10/23/44/boy-526222_960_720.jpg

 

Tibor Navracsics, comisarul UE pentru educație, cultură, tineret și sport, a declarat: „O educație de calitate pune bazele dezvoltării personale și ale cetățeniei active. Ea reprezintă punctul de pornire al unei cariere profesionale de succes și cea mai bună protecție împotriva șomajului și a sărăciei. Însă, pentru ca indivizii și societățile să poată beneficia de aceste avantaje, avem nevoie de sisteme de învățământ de înaltă calitate în întreaga UE. Inițiativele prezentate astăzi și sprijinul continuu al UE vor ajuta statele membre și furnizorii de educație să ia măsurile necesare pentru a îmbunătăți perspectivele tuturor tinerilor europeni, contribuind la clădirea unor societăți echitabile și reziliente.”

Citește mai departe: Strategie pentru educatia de înaltă calitate

340 milioane euro pentru Corpul european de solidaritate

Începând cu 30 mai, Corpul european de solidaritate beneficiază de o bază fermă, Comisia propunând un buget de 341,5 milioane de euro pentru următorii trei ani și un temei juridic specific. Acestea vor ajuta la consolidarea inițiativei și la crearea de posibilități multiple pentru tineri, pentru că va oferi participanților și posibilitatea de a-și crea propriile proiecte de solidaritate sau de a-și oferi serviciile voluntare ca grup.

 

 

Președintele Comisiei, Jean-Claude Juncker, a declarat: „Mai mult decât un simplu principiu, solidaritatea este o stare de spirit esențială, care stă la baza a ceea ce înseamnă Uniunea Europeană. Corpul de solidaritate personifică acest principiu. Sunt mândru de ceea ce reprezintă Corpul și sunt recunoscător tuturor celor care se înscriu și organizațiilor care le oferă plasamente tinerilor noștri. Dorim să oferim o formă juridică adecvată Corpului și un buget care să-i susțină activitatea. Însă participanții de pe teren sunt cei care insuflă Corpului - și solidarității europene - viață cu adevărat.”

Citește mai departe: 340 milioane euro pentru Corpul european de solidaritate

Buget axat pe locuri de muncă, investitii, migratie si securitate

Încurajarea creării de locuri de muncă, în special pentru tineri, stimularea creșterii economice și a investițiilor strategice, precum și abordarea eficace a migrației, atât în interiorul, cât și în afara Uniunii, sunt prioritățile pe care se axează proiectul de buget pentru anul 2018, prezentat de Comisia Europeană marți, 30 mai. 

 

https://cdn.pixabay.com/photo/2012/03/01/01/18/background-20126_960_720.jpg

 

Comisarul Günther H. Oettinger, responsabil de buget și resurse umane, a declarat: „Dorim ca pe baza acestui buget să asigurăm un echilibru corect între respectarea angajamentelor asumate cu privire la programele de importanță majoră ale UE, pe de o parte, și abordarea noilor provocări, pe de altă parte, consolidând în același timp valoarea adăugată a UE. Vrem să ne asigurăm că tot mai mulți tineri europeni vor avea posibilitatea să își găsească un loc de muncă și că se vor realiza tot mai multe investiții concrete. Obținerea unor rezultate concrete și producerea unor schimbări de natură să îmbunătățească viața de zi cu zi a cetățenilor europeni reprezintă în continuare motorul care pune în mișcare toate acțiunile UE.”

Citește mai departe: Buget axat pe locuri de muncă, investitii, migratie si securitate

Normele UE privind protectia consumatorilor sub lupă

Raportul de analiză a normelor europene privind protecția consumatorilor, prezentat de Comisia Europeană luni, 29 mai, va servi drept bază pentru actualizarea cadrului juridic din domeniu, în special în ce privește îmbunătățirea aplicării acestor drepturi și adaptarea lor la economia digitală, precum și pentru asigurarea unei mai mari clarități juridice pentru companiile care desfășoară activități transfrontaliere.

 

https://cdn.pixabay.com/photo/2012/04/03/13/11/folders-25133_960_720.png

 

Věra Jourová, comisarul UE pentru justiție și consumatori, a declarat: „Consumatorii europeni sunt printre cei mai bine protejați din lume. Ei beneficiază de drepturi solide pentru consumatori indiferent dacă își fac cumpărăturile în propria țară sau într-o altă țară UE. Trebuie să ne asigurăm însă că aceste drepturi pot fi aplicate în mod corespunzător și că sunt adaptate la societatea digitală. Prin propunerile viitoare ne vom asigura că aceste drepturi vor deveni o realitate atât online, cât și offline. ”

 

Analiza a identificat următoarele aspecte ce ar trebui abordate:

Citește mai departe: Normele UE privind protectia consumatorilor sub lupă

Copiii nostri merită mai mult - Ziua Copilului

Pentru celebrarea zilei de 1 iunie, Centrul Europe Direct Târnave, a organizat evenimentul ”Copiii noștri merită mai mult” în parteneriat cu Școala ”Sfântul Gheorghe” din Sângeorgiu de Pădure, pe data de 31 mai 2017.
Obiectivul acestui eveniment a fost creșterea vizibilitătii rețelei Europe Direct și a centrului local și promovarea obiectivului Reprezentanței Comisiei Europene în România în anul 2017, anume educația.
Interesul copiilor a fost atras de spectacolul oferit de o trupă de dansuri; aceștia au încântat copiii cu dansuri pe temele unor legende cunoscute, după care s-au organizat desene pe asfalt și diverse jocuri pe echipă.
La eveniment au participat peste 300 de copii și tineri din Sângeorgiu de Pădure și din localități limitrofe, care s-au bucurat de activitătile organizate pentru sărbătorirea zilei de 1 iunie, dar și de sprijinul centrului de informare europeană în descoperirea informațiilor despre tot ce înseamnă Europa.
Cei mici au primit baloane, mingi, cărți de povești, benzi desenate, cărți de colorat și cretă colorată.
Cei mari au primit informații cu caracter european, cuprinse în materialele informative provenite de la Oficiul pentru Publicații.